Targ de Craciun la Ploiesti; vezi cine concerteaza!

Primăria Municipiului Ploiești organizează, în perioada 5 – 31 decembrie 2015, în zona Pasajului Pietonal – Centru, „Târgul de Crăciun”, eveniment cu tradiție pentru ploieșteni, în cadrul căruia momentele artistice diverse, de la teatru pentru copii, teatru de revistă și dansuri populare, vor fi frumos împletite cu poezii și colinde, în miros de turtă dulce, vin fiert și mere glazurate.

Deschiderea oficială a „Târgului de Crăciun” va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 17.00 și va fi marcată printr-un program artistic susținut de artiștii Filarmonicii “Paul Constantinescu”, elevii Liceului de Artă “Carmen Sylva”, Ansamblul Kimata și Teatrul pentru copii “Ciufulici” cu piesa „D’ale lui Păcală”.

Seara se va încheia cu un concert extraordinar susținut de formația „Direcția 5”.