Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, informează că au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 18 ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2025 și luna mai 2026, aceasta ar fi procurat, deținut și vândut, în municipiul Ploiești, inclusiv către minori, diferite cantități de canabis, comprimate cu substanță activă clonazepam, precum și MDMA cu sume cuprinse între 60 și 100 de lei, în funcție de tipul de drog comercializat.
De asemenea, aceasta ar fi oferit, cu titlu gratuit, canabis, sub formă de țigarete confecționate artizanal.
În urma percheziției efectuate de către polițiști la data de 27 mai a.c., la domiciliul persoanei în cauză, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
Miercuri, 27 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea persoanei în cauză, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Astăzi, 28 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Polițiștii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție

