Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie. ”În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţieCiteste mai multe

Virgil Mândru, proprietarul Tohani, se asociază cu doi antreprenori pentru a crea un nou proiect de vinuri premium. Proiectul Valahorum va reuni trei crame specializate pe vinuri premium: Apogeum, Crama Drăgăşani şi Mierla Albă. Crama Apogeum este cea care produce vinul cu acelaşi nume şi a fost desprinsă din grupulCiteste mai multe

Roze Cabernet Sauvignon, vin produs în 2017 de Domeniul Bogdan, primul producător de vin din România care practică vicitultură biodinamică, a câștigat medalia de aur la cel mai important concurs internațional de vinuri biologice din lume, Millesime BIO. Recunoașterea internațională a calității vinurilor produse de compania românească a fost confirmatăCiteste mai multe

Vinul a fost o parte importantă a culturii grecești timp de peste 4000 de ani după cum indică numeroasele descoperiri arheologice din Grecia. Grecii antici cunoșteau foarte bine valoarea nutritivă a vinului și a devenit o parte inseparabilă a traiului lor de zi cu zi. Organizau întruniri intelectuale numite „symposia“,Citeste mai multe

Între Aliman, localitate de frontieră în Dobrogea, şi Rasova, pe dealurile de pe malurile Dunării, există aproape toate condiţiile pentru a defini un mic paradis: păduri de foioase, bălţi pline de peşte, păsări dintre cele mai diverse, păduri de salcâmi perfecte pentru mierea din stupii localnicilor şi un pământ roditor,Citeste mai multe

La Castelul Cantacuzino din Busteni sunteti invitati la un weekend închinat lucrurilor minunate – mâncare rafinată, vinuri fine și natura incredibil de frumoasă. Alături de Radu Rughiniș, unul dintre cei mai experimentați vânători de trufe din România, și câinele său curajos și antrenat se va pleca, pe 29 octombrie, pentruCiteste mai multe

Bogățiile toamnei au fost expuse în acest weekend la Târgul de Toamnă din Ploiești, care, pentru prima dată, a fost organizat de SC Hale și Piețe la Oborul aflat pe strada Apelor. Zeci de comercianți și-au expus marfa, în speranța că vor avea vânzări record. De la standuri nu auCiteste mai multe