Petroliştii vor putea conta, începând de la următorul meci oficial, cel de maine seara, de la Timisoara, programat la ora 20.30, şi pe serviciile lui Victor Astafei. Revenit, în iarnă, la formaţia ploieşteană, după o experienţă avută în Turcia, la Adana Demirspor, Victor Astafei a primit, zilele trecute, documentul oficialCiteste mai multe

După ce au perfectat transferul lui Karim Ziani, tot ieri conducătorii Petrolului au ajuns la un acord şi cu Victor Astafei, mijlocaşul urmând să facă parte din lotul „galben-albaştrilor” în sezonul de primăvară. Astafei revine, astfel, la Petrolul după circa o jumătate de an, el evoluând pentru „lupi” şi înCiteste mai multe

FC Petrolul Ploieşti a ajuns azi la un acord cu jucătorii 4 jucatori privind rezilierea, de comun acord, a angajamentelor aflate în derulare şi după finalul sezonului 2014-2015. Astfel, Pablo de Lucas, Sebastian Gallegos, Ioan Filip şi Victor Astafei s-au despărţit de gruparea ploieşteană, scrie pagina oficiala a “galben-albastrilor”. PabloCiteste mai multe