Conducătorii auto vor putea obține, prin proceduri simplificate, duplicatul cărții de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligației de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia. În acest sens,Citeste mai multe

Începând cu data de 21 ianuarie 2017 au intrat în vigoare unele modificări ale legislației privind circulația pe drumurile publice. Acestea sunt reglementate de Hotărârea nr. 965 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial din 22 decembrie 2016. Actul normativ menționat introduce și modifică unele prevederi privind următoarele aspecte:Citeste mai multe