Municipalitatea ploieșteană derulează, în această perioadă, o serie de lucrări de reparații curente la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat și al creșelor din oraș. Anul acesta, pentru execuția lucrărilor de reparații curente la unitățile de învățământ preuniversitar de stat și reparații creșe, a fost alocată suma de 6.000Citeste mai multe

Aleșii locali ploieșteni s-au întrunit, luni, în ședință de îndată a Consiliului Local și au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru șase unități de învățământ din municipiu, care vor beneficia de fonduri europene pentru eficientizarea energetică. Proiectul s-a aflat și pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Consiliului Local Ploiești,Citeste mai multe

Consiliul Local s-a reunit pentru aprobarea unui singur punct de pe ordinea de zi, respectiv includerea în inventarul municipiului a suprafețelor de la nouă unități de învățământ. Primăria Ploiești intenționează să acceseze fonduri pentru reabilitarea termică a nouă grădinițe, școli și licee. Documentația pentru accesarea de fonduri europene trebuie depusăCiteste mai multe