Muzeele, teatrele și bibliotecile din România sunt în pericol. Peste 60 la sută dintre ele, avertizează voci din domeniu, ar putea fi desființate sau reorganizate, potrivit ordonanței de urgență care prevede noile măsuri fiscale. Pe unii, însă (cam mulți, ce-i drept), îi lasă fără reacție. Într-un ocean de tăcere! ÎnCiteste mai multe

Se așteaptă din moment în moment răspunsul sindicaliștilor din Învățământ la ultima ofertă (conturată într-o Ordonanță de Urgență) privitoare la creșterea salariilor din sistem. Scârț! Răspunsul clar din partea sindicaliștilor întârzie…(față de ora trâmbițată- „Luni,ora 10!”) Întârzie ca și… reacția (care, de altfel, nici nu va veni, deși ar fiCiteste mai multe

Lașitate. Trăire în umbra unor idei „crețe”, găunoase… Blazare. Tăcere. Comoditate. Astea toate, duhnind a mari lipsuri, a neputință, a lâncezeală… definesc azi, acum… Ploieștii și ai săi cetățeni înglodați în plăcerea a de A STA, de A NU FACE NIMIC pentru binele lor, al comunității. Să nu cumva săCiteste mai multe