Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă parteneriatul cu universitățile de prestigiu din România. Astfel, peste 50 de specialiști în fiscalitate vor susține în fața studenților prezentări menite să susțină integrarea optimă a tinerilor pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal. Primele evenimente sunt găzduite deCiteste mai multe

Din 2016, Junior Achievement (JA) România contribuie la dezvoltarea spiritului antreprenorial în mediul universitar, prin programul Universitate Antreprenorială. Cu susținerea Romanian-American Foundation, programul dezvoltă abordările antreprenoriale și intraprenoriale, la nivel de management, în relație cu comunitatea de business, precum și educația antreprenorială și pregătirea dinamică a studenților pentru piața muncii.Citeste mai multe

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești anunță lansarea unui parteneriat cu Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație, destinat sprijinirii studenților Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie. Acest parteneriat include lansarea Programului de Burse ALFA, care va oferi suport financiar studenților cu venituri reduse și va promova excelența academică în domeniul petrolului șiCiteste mai multe

Astăzi, 20 iunie, în chiar ziua solstițiului de vară (eveniment care marchează cea mai lungă zi-lumină din an), a avut loc, în amfiteatrul AP 9, întâlnirea d-lui Ion Sterian, directorul general al renumitei companii românești TRANSGAZ S.A., cu studenți și masteranzi din anii terminali ai facultăților tehnice din UPG Ploiești.Citeste mai multe

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti a gazduit un eveniment in cadrul caruia studenti si elelvi de la Liceul Elie Radu din Ploiesti au aflat avantajele implementarii unui proiect finantat cu Fonduri Norvegiene si cu sprijinul Consiliului Judetean Prahova pentru folosirea energiilor verzi in campusul reputatei insitutii de invatamant superior. Proiectul 2019/107379,Citeste mai multe

Asociația de Educație Socială AES organizează, în perioada 29-31 martie 2024, competiția națională de dezbateri pentru studenți FIAT! Debate 2.0 BP 2024. Acest eveniment este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, Fundației Județene pentru Tineret Prahova, Asociației Eurospirit, Universității Petrol-Gaze Ploiești și Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” Ploiești.Citeste mai multe

Anul acesta, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești împlinește 75 de ani de la înființare, 75 de ani de performanță în Educație și Cercetare.  „Și pentru că noi înțelegem cel mai bine ce înseamnă performanța la învățătură, ne- am gândit sa răsplătim eforturile elevilor admisi anul acesta la U.P.G. Ploiești a căror medieCiteste mai multe

În data de 13 noiembrie 2022, la sediul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti a avut loc o întâlnire între conducerea institutiei şi o delegatie a Republicii Ghana, condusă de Domnul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Excelența Sa James Komla Nyasembi, cu acreditare pentru Slovacia, Ungaria, Romania, Macedonia de Nord și Polonia.  Cadrul general al acesteiCiteste mai multe