Primăria Municipiului Ploiești a sesizat Garda de Mediu Comisariatul Prahova cu privire la mirosul insuportabil din oraș din aceasta dimineață, aceeași sesizare fiind transmisa și Instituției Prefectului județului Prahova. Menționăm că sesizarea municipalității include și datele înregistrate la microstațiile de pe raza orașului. Municipalitatea a solicitat celor doua instituții aplicareaCiteste mai multe

Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a înregistrat, astăzi, o sesizare adresată Comisiei de disciplină a funcţionarilor publici, constituită la nivelul Municipiului Ploieşti, împotriva domnului Vaida Adrian, director general adjunct, funcţionar public ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Poliţiei Locale Ploieşti.  “Constatând o serie de abateri în activitatea Poliţiei LocaleCiteste mai multe

Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a sesizat Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova cu privire la mirosul înţepător resimţit de ploieşteni, în cursul acestei dimineţi. Garda de Mediu Prahova este instituţia care controlează activitățile cu impact asupra mediului înconjurător şi are capacitatea de a aplica sancțiuni contravenționale prevăzuteCiteste mai multe