Persoanele juridice, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim, NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuniCiteste mai multe

Prin O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, a fost introdusă,  începând cu data de 01 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central  a cererilor, înscrisurilor  sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual.  AceastăCiteste mai multe

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești are o serie de modificări și noutăți în activitatea de profil, având în vedere evoluțiastării generale și a cadrului legislativ actual.   Astfel, în ceea ce privește emiterea certificatelor fiscale în relația cu Birourile Notariale (pentru tranzacții imobiliare, succesiuniCiteste mai multe

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei nr. 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.   Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă –  Ernst & Young AssuranceCiteste mai multe

Urmare a Deciziei Consiliului de Administrație nr. 108/05.12.2017, privind creșterea eficienței serviciilor oferite de S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L, conducerea societatii aduce la cunoștința opiniei publice faptul că valabilitatea permiselor de parcare, eliberate în anul 2017, a încetat. SGU Ploiesti a anuntat astazi ca a scos la vanzareCiteste mai multe

BCR a facut cunoscute rezultatele financiare pentru anul trecut, din care reiese ca a acordat clienţilor retail şi corporate 8,8 miliarde LEI credite noi. • BCR are o strategie solidă pentru toate segmentele de clienţi ancorată în accesibilitate extinsă a serviciilor – comisioane zero la retragerile de numerar la bancomateleCiteste mai multe

La sediul Direcţiei Generale Regionale a Finaţelor Publice Ploieşti, situată în Strada Aurel Vlaicu nr. 22, etajul 2, Sala de Şedinţe, Administaţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova (AJFP Prahova) – Biroul Asistenţă Contribuabili, se va organiza si luna aceasta o intalnire cu contribuabilii persoane juridice si fizice. Tematica ce vaCiteste mai multe

De astăzi, persoanele fizice pot aplica în cadrul programului Casa Verde Clasic, prin care pot obţine bani pentru sisteme de încălzire cu energie verde. Pentru acest an, bugetul programului Casa Verde ajunge la 138 de milioane de lei, din care 60 de milioane de lei pentru populație. Potrivit Ghidului deCiteste mai multe

Primăria Municipiului Ploieşti, prin Serviciul Public Finanţe Locale, informează ploieştenii că, urmare apariției OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pot achita în continuare la casieriile SPFL următoarele taxe: I. Taxe pentru examinarea conducătorilor deCiteste mai multe

Primele liste cu 2.672 contribuabili mari și mijlocii care au restanțe fiscale pot fi accesate și descărcate de la adresa https://data.gov.ro/dataset/datoriile-catre-bugetul-de-stat. 186 de mari contribuabili, cu restanțe mai mari de 100.000 lei, înregistrează obligaţii fiscale totale de 2,60 miliarde de lei, din care 1,92 miliarde de lei obligații de platăCiteste mai multe