CFR SA a lansat licitaţiile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată. Acestea sunt Târgovişte, Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Videle, Titu, Băile Herculane, Petroşani, Orşova, Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sebeş Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuş, Războieni, Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, DolhascaCiteste mai multe

Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu Consiliul Local Măneciu, a finanțat proiectul de „Modernizare drumuri locale în comuna Măneciu – DS 771, DS 3894, DS 4683”.   Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 365.032,50 lei cu TVA, din care suma alocată de județul Prahova a fost de 300.000 lei.Citeste mai multe

Primăria Municipiului Ploiești va depune spre finanțare prin Programul Operațional Regional Axa prioritară 4, Obiectiv specific 4.3,până în data de 29.03.2019, proiectul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA MARGINALIZATĂ A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI – CARTIER PICTOR ROSENTHAL” . Obiectivul general al proiectului este creșterea calității vieții locuitorilor din cartierul Pictor Rosenthal prin ridicareaCiteste mai multe

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a prezentat, marți, situația proiectelor cu fonduri europene care se doresc a fi implementate la Ploiești.   Anul 2019 va fi unul dificil pentru municipalitatea ploieșteană, care trebuie să găsească surse de finanțare pentru o serie de proiecte aflate în derulare, dar și pentru investițiile noi.Citeste mai multe

Primăria municipiului Câmpina a scos la licitație serviciile de dirigenție privind dou obiective de investiții, care urmează să fie finalizate în acest an. Încă de acum doi ani, administrația din Câmpina a luat decizia de a amenaja un skate parc. Skateboarding-ul a devenit un sport extrem de iubit și prinCiteste mai multe

Lucrările au constat în reabilitarea saloanelor, înlocuinrea instalațiilor electrice și sanitare, precum și dotarea cu mobilier nou. Etajul al IV-lea al Spitalului Județean Ploiești, destinat Secției de Nedicină Internă I, a fost modernizat. Investiția s-a cifrat la un milion de lei. Secția de Medicină Internă I este dotată cu 80Citeste mai multe

Veolia Energie Prahova anunta finalizarea unui set de lucrari de modernizare si interventie controlata in perimetrul cartierului Mihai Bravu pentru zilele de 30 mai, respectiv 31 mai 2017. Astfel, furnizarea cu apa calda va fi intrerupta in intervalul orar 8.30-18, in cursul celor doua zile la blocurile 60B, 60C, 60D,Citeste mai multe

Lidl va reamenaja magazinul din Ploiești, situat pe StradaLibertății, Nr. 2A, acesta urmand a fi închis în zilele de 7 și 8 februarie. De la redeschiderea de joi, 9 februarie, și până duminică, 12 februarie, magazinul Lidl de pe Strada Libertății, Nr. 2A îi va aștepta pe clienți cu oferteCiteste mai multe

SC International SA va construi un nou centru Spa si va moderniza actuala zona de Spa a hotelului International din Sinaia, dar va demara si construirea unei noi parcari din fonduri proprii. Zona de Spa dupa finalizarea investitiei va cuprinde o piscina cu apa dulce, una cu apa sarata, oCiteste mai multe

OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a finalizat proiectul de modernizare a Institutului de Cercetare şi Proiectare Tehnologică (ICPT) de la Câmpina. Proiectul a fost finanţat atât din surse proprii, cât şi din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice”, AxaCiteste mai multe