Ședința Consiliului Local Ploiești, convocată de îndată, a fost programată astăzi, la ora 12.00. Numai că, din lipsă de cvorum, ședința nu a mai avut loc. Pe ordinea de zi figura proiectul referitor la cedarea mărcii FC Petrolul Ploiești către asociația suporterilor echipei ploieștene. Singurii care au venit la ședințăCiteste mai multe

Liberalii prahoveni vor depune mâine, la Biroul Electoral Județean, dosarele de candidaturi pentru funcția de consilier județean. Pe primul loc este Iulian Dumitrecu, co-președintele PNL Prahova, care este favorit și pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, în cazul în care liberalii reușesc să formeze o majoritate în CJ. PeCiteste mai multe

Alesii locali ploiesteni s-au intrunit astăzi în ședință extraordinară, însă și de data aceasta au existat discuții controversate. Proiectul legat de aprobarea bugetului de la SC Hale și Piețe a trezit cele mai ample dezbateri. Liberalii au anunțat, din start, că nu vor vota acest proiect. Lucru care s-a șiCiteste mai multe

Pe ordinea de zi au figurat patru proiecte. Surpriza cea mai mare a fost că din partea PNL a participat un singur liberal, Constantin Neagu. În ciuda celorlalți consilieri județeni liberali absenți, cele patru proiecte au fost aprobate cu majoritate simpla. Astfel, aleșii județeni prezenți au aprobat reabilitarea termică laCiteste mai multe

Scandalul a plecat de la faptul că săcial-democrații, pentru a doua oară, au insistat că mandatul de consilier local, rămas vacant după ce Puiu Dănuț Neagu și-a pierdut calitatea de ales, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, le revine. Postul de consilier local era revendicat de liberali, pe motiv că DănuțCiteste mai multe

Aleșii locali PSD, PLR și UNPR au renunțat la ședința de astăzi a Consiliului Local, la ultimul punct de pe ordinea de zi, profitând de o pauză de cinci minute. Proiectul viza validarea mandatului unui consilier local liberal. La începutul săptămânii, consilierii județeni liberali au procedat aproape similar, părăsind salaCiteste mai multe

Pogramată pentru ora 15.00, ședința Consiliului Județean Prahova a fost una aprinsă. Liberalii au acuzat faptul că mai multe proiecte au fost introduse pe ordinea de zi cu doar câteva ore înainte de ședință și s-au opus vehement validării unui consilier social-democrat. „Am mai avut o discuție de principiu referitorCiteste mai multe