JUR! E cuvântul, nu… e angajamentul, e profesiunea de credință, e trăirea… începutului unei cariere sub drapel!Așa au rostit deunăzi viitori polițiști, într-un glas! Este pasul lor hoărât pe calea aleasă, în numele BINELUI dăruit semenilor.  Felicitări și Mult Succes tuturor absolvenților promoției Noiembrie 2023 ai Școlii de Agenți deCiteste mai multe

Aleșii locali au luat act astăzi de demisia unui consilier local de la PMP. Este vorba despre demisia consilierului local Eduard Emilian Tudor, ales la alegerile locale din 5 iunie 2016 pe listele PMP. Cererea de demisie a fost înregistrată vineri, iar astăzi aleșii locali au luat act de faptulCiteste mai multe

Într-o sală neîncăpătoare și pe o căldură insuportabilă (o femeie, căreia i s-a făcut rău, a fost transportată la spital de către echipajul de intervenție sosit la fața locului), noul Consiliu Local al municipiului Ploiești s-a reunit astăzi în prima sa ședință, la ea fiind prezent și prefectul județului, CosminCiteste mai multe