LAUDATIO, ISJ Prahova Marți, 27.09.2023, la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova, a avut loc premierea elevilor olimpici calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare de Limba și Literatura Română, Limba Latină și interdisciplinare, în anul școlar trecut. Activitatea a fost organizată de către Inspectoratul școlar județean Prahova, prin intermediulCiteste mai multe

„La nivelul Ministerului Educației, au fost dispuse mai multe măsuri imediate privind limitarea riscului seismic în unitățile de învățământ. Aceste măsuri vizează: Ehei, și câte și mai câte vrea… ABIA ACUM(!) Ministerul Educației! Despre comunicatul transmis azi de Ministerul Educației, AICI. Suntem curioși care va fi când va veni reacțiaCiteste mai multe

Miercuri, 02 noiembrie 2022, a avut loc, la sediul Global School Palazzo Italia, din București, prima întâlnire din cadrul proiectului ”Educație alimentară în instituțiile școlare”. Ce trebuie știut? În cadrul parteneriatului agreat de cele două părți, se propune inițierea de măsuri în vederea dezvoltării de activități  educaționale pentru elevii dinCiteste mai multe

Prof. Nicolae Angelescu, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, a fost invitatul lui Daniel Lazar la emisiunea Reusita si a vorbit despre situatia actuala a invatamantului prahovean.  Rezultatele la olimpiade, evaluare nationala, bacalaureat, titularizare, dar si invatamantul dual au fost cateva dintre temele abordate in cadrul emisiunii.  Citeste mai multe

Școala Gimnazială “H.M.BERTHELOT” Ploiești, prin eforturile comunitații colectivului de profesori, elevilor, părinților și familiilor acestora, a reușit să obțină și în acest an titlul de Eco-Școală, în urma reevaluării din cadrul Programul Mondial ECO- SCHOOLS. Programul Mondial Eco-Şcoala reprezintă un program educaţional prin intermediul căruia elevii conştientizează problemele de mediu,Citeste mai multe

Seful Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, prof. Petre Nachila, a fost destiuit, ieri, din functie, de catre ministrul de resort in urma examenului de bacalaureat din acest an. „În judeţul Prahova, am avut 264 de cereri, 253 au fost abateri, cazuri medicale au fost identificate 29, situaţii de gemeni – 12,Citeste mai multe