Polițiști din structurile de combatere a criminalității organizate din Ploiești și Galați, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au efectuat 12 de percheziții, în județul Prahova și în municipiile Brăila și Galați. Activitățile au vizat mai multeCiteste mai multe

Polițiștii din Ploiești, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română au efectuat joi lase percheziții domiciliare în mai multe cauze penale la persoane bănuite de săvârșirea unor furturi, inclusiv din mijloace de transport în comun, o tâlhărieși înșelăciuni prin metoda ghicit. „Din cercetări a rezultat căCiteste mai multe

Polițiștii prahoveni au reținut în mini-vacanța de Revelion 36 de permise de conducere și au fost retrase, totodată, cinci certificate de înmatriculare, fiind acordate sute de amenzi pentru diferite abateri de la legislația rutieră. Potrivit unei statistici a IJP Prahova, în perioada 29 decembrie 2017 – 02 ianuarie 2018, efectiveleCiteste mai multe

Polițiștii din Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat astăzi două percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de peste 3.000.000 de euro, prin infracțiuni economice. Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, împreunăCiteste mai multe

Polițiștii din Prahova efectuează 4 percheziții la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane bănuite de infracțiuni economice. Mai multe persoane vor fi aduse la sediul poliției pentru audieri, a anunțat IJP Prahova Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, împreună cu procuroriCiteste mai multe

Peste 100 de kilograme de carne, pulbere și muniție, precum și trei arme de vânătoare deținute contrar dispozițiilor legale, au fost ridicate de poliţiştii din Prahova, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, în urma a patru percheziţii la persoane bănuite de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelorCiteste mai multe

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a anunțat că, „în ziua de 1 Decembrie, în intervalul 09.00 – 12.00, polițiștii rutieri vor institui restricții de trafic rutier pe Bulevardul Republicii, între Piața Eroilor (sensul giratoriu de la Catedrala) și Piața Mihai Viteazul (sensul giratoriu din zona Caraiman), pe axul central șiCiteste mai multe

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor, a fost condamnat la trei ani cu executare în dosarul Microsoft în care au mai fost inculpați Dorin Cocoș, fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, precum și omul de afaceri Nicolae Dumitru. Sandu a fost identificat în trafic, după ce Poliția a efectuatCiteste mai multe

Activitatea de lucru cu publicul a Inspectoratului General pentru Imigrări va fi prelungită premergător şi în ziua votării pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, din data de 5 iunie a.c., pentru înregistrarea rezidenţei cetăţenilor Uniunii Europene. Potrivit IJP Prahova, programul de lucru al structurilor pentru imigrări, din întreaga ţară, aCiteste mai multe