Petrolul Ploiești a spart „gheața” în această ediție de campionat, cu o victorie obținută, pe „Ilie Oană”, în fața campioanei en-titre, Farul Constanța, cu 3-2, după ce ploieștenii au condus cu 2-0, s-au văzut egalați pe final, dar au dat lovitura decisivă în cel de-al patrulea minut al prelungirilor. DeciziaCiteste mai multe

Stadionul “Ilie Oană” găzduiește pentru a trei oară Supercupa României, după edițiile 2019 și 2020. S-au jucat 24 de Supercupe ale României până azi, începând cu ediția 1994. Cele mai multe, găzduite de Capitală, jucându-se pe următoarele 5 stadioane bucureștene: Național, Regie, Cotroceni, Giulești, Arena Națională. În total, 15 meciuriCiteste mai multe

Petrolul Ploiesti a castigat primul test cu adevărat solicitant al verii, în fața prim-divizionarilor de la Farul Constanța, intr-o partida disputata la Brașov, petroliștii s-au impus cu 1-0, prin golul mezinului lotului, David Ilie (min. 75). Nae Constantin a folosit patru „underi” titulari (Pârvulescu, Oprea, Licsandru, Bratu), și alți șapteCiteste mai multe

Petrolul Ploiești a debutat cu un eșec pe teren propriu în noul sezon al Ligii a doua fotbal, cedând în fața Farului Constanța cu scorul de 2-1 (1-1), după ce a deschis scorul în minutul 4 al disputei, grație reușitei lui Țicu. Oaspeții au întors cifrele de pe tabelă înCiteste mai multe

Cu cateva zile inaintea debutului în noul sezon al Ligii a doua la fotbal, petroliștii și-au continuat seria verificărilor, susținând un test în compania formației de eșalon trei CSM 2007 Focșani. „Lupii” s-au impus cu scorul de 3-0 (1-0), cu golul lui Valentin Țicu și „dubla” lui Saim Tudor. ViorelCiteste mai multe

In etapa a 23-a Ligii a doua la fotbal, Petrolul Ploiesti si Farul Constanta au remizat (0-0) pe arena „Ilie Oana” din Ploiesti, acelasi scor inregistrandu-se si in partida tur, de pe maul marii. Desi au  dominat autorita ostilitatile, elevii lui Costel Enache nu au reusit sa sparga apararea luiCiteste mai multe

Petrolul Ploiesti a remizat, in aceasta seara, 0-0, la Constanta, cu Farul din localitate, in cadrul etapei a patra a ligii secunde de fotbal. Partida de la malul marii a fost una echilibrata, gazdele terminand partida in inferioritate numerica, dupa eliminarea (pe banca de rezerve) a lui Cruceru.   Petrolul:Citeste mai multe