Directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu„ Ploiești, Vlad Mateescu, a participat astăzi, împreună cu prof. dr. Dragoș Gabriel Zisopol, secretar al Camerei Deputaților și președinte al Uniunii Elene din România, la „Sincroniile europene ale culturii române”, eveniment găzduit, la București, de legendarul Ateneu Român. Emoționanta manifestare a fost deschisă de președintele AcademieiCiteste mai multe

Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” vă invită la lansarea volumului ”Grei ai medicinei românești”, semnat de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu. Lucrarea cuprinde interviuri de colecție cu 15 dintre personalitățile de vârf ale medicinei românești. Printre protagoniști, și medicul Dan Oprea de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. La eveniment participăCiteste mai multe

Concertul pentru vioară şi orchestră, nr. 2 de Henryk Wieniawski, Uvertura „Hebridele” de Felix Mendelssohn-Bartholdy și Simfonia a IV-a compusă, de asemenea, de Felix Mendelssohn-Bartholdy compun programul serii de joi, 31 octombrie, de la Filarmonica ploieșteană. De la ora 19.00, ultima seară a lui octombrie va fi aureolată de unCiteste mai multe

Municipiul Ploiești este, începând de azi, gazda unui eveniment major, derulat sub semnul respectului pentru tradiție și multiculturalitate – Festivalul “Alfabetul Conviețuirii”. Organizată de Primăria Municipiului Ploiești în parteneriat cu Uniunea Elenă din România, Consiliul Județean Prahova și Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, cea de-a VII-a ediție a Festivalului “Alfabetul Conviețuirii”Citeste mai multe

Motto: „Sculptura este piedestalul pe care sculptorul aşază chipul plastic şi tridimensional al spiritului”. (Aneta Timplaru Horghidan) Noi sculpturi monumentale au intrat, acum, în miez rodnic de toamnă, în patrimoniul Ploieștilor (Parcul Municipal Vest). Albe, mari, grăind despre artă în glasul marmurei legendare, creațiile au menirea de a oferi nuCiteste mai multe

Ediția cu numărul douăzeci și patru a Festivalului Internațional “George Enescu” este cea mai extinsă de până acum și este definită de diversitate și echilibru, atât în structura programului, formatul și dozajul spectacolelor și al repertoriului propus, cât și în privința experiențelor de festival. În același timp, ediția propune strălucire,Citeste mai multe

Eveniment unic în peisajul cultural prahovean, cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional „Jazz on the Rooftop”, un proiect Ploiești Jazz Festival, a debutat vineri cu concertul trupei Zoom – Andrei Frîncu (contrabas), Cristian Duca (clape), Aurelian Despa (tobe), Dan Lung (chitară), Leonard Stoica (percuție) și Lăcrămioara Bradoschi (voce), careCiteste mai multe

Prahovenii și iubitorii de cultură, în general, sunt invitați la CURSURILE DE VARĂ ALE UNIVERSITĂȚII POPULARE „NICOLAE IORGA”, EDIȚIA A LXVI-A, VĂLENII DE MUNTE, 11-16 AUGUST 2019. Este vorba despre un eveniment… tradițional de prestigiu, care reunește personalități de marcă din diverse domenii ale științei și culturii, din România șiCiteste mai multe

Expoziția EuroPrahova 2019, desfășurată în acest an în Cehia și Slovacia, s-a încheiat sâmbătă, 8 iunie, cu participarea delegației județului Prahova la cea de-a patra ediție a „International Embassy FOOD & CULTURE Festival”. Amplul eveniment a avut loc la Kulaťák (Praga, Cehia), lângă piața tradițională a fermierilor, și a reunitCiteste mai multe

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și Institutul de Antropologie “Francisc I. Rainer” al Academiei Române organizează cea de-a patra ediție a colocviilor Convorbiri Antropologice. Altfel spus, o re-conformare  statutului  Ploiești-oraș al unor mari evenimente cultural-științifice. Evenimentul este programat pe 31 mai 2019, la sediul muzeului, începând cu ora 10.00.Citeste mai multe