Dr. Ing. EL GINDY MOHAMED HALAFAWI YEHIA MOHAMED (vezi emisiunea REUSITA, realizata de Daniel Lazar, nascut in Egipt) este Inginer tehnic proiecte de cercetare, Departamentul de cercetare, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Și-a obținut diplomele de licență și de mater de la Universitatea din Cairo cu calificativul excelent. De asemnea,Citeste mai multe

În ziua de marți, 26 ianuarie a.c., la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat a domului inginer Mohamed Halafawi Yehia Mohamed EL GINDY, cadru didactic la Universitatea Tehnică din Cairo (Egipt). Teza de doctorat cu tema „Contribuţii privind studiul stabilității găurilor de sondăCiteste mai multe

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești gazduieste in aceste zile a opta ediție a Conferinței Internaționale de Electronică, Calculatoare și Inteligență Artificială – ECAI, la care participă profesori, cercetători și studenți din țară și din alte 20 de tari de pe toate meridianele globului. Deschis azi, evenimentul se va incheia sambata, 2Citeste mai multe