„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul inCiteste mai multe

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut în această dimineață câteva declarații de impact, referitorla situația din școli și la unele măsuri luate, deja, cu de la sine putere decătre unele autorități locale referitoare la REDUCEREA căldurii în școli și la măsuri de economisire a energiei: „Vor fi asigurate condiții deCiteste mai multe

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Astăzi, 4 august 2022, am avut placerea de a participa, alături de colegi din Ministerul Educației, la dezbaterea publică privind proiectul Legii Învățământului Preuniversitar – Romania Educată, împreună cu profesorii MERITO. Au fost analizate măsurile din proiect care privesc: * Mecanismele administrative de stimulare a excelențeiCiteste mai multe

„1. Schimbăm pentru că ne dorim o educație de calitate, responsivă și suportivă, iar acest lucru necesită o reformare sistemică și curriculară, o mentalitate, o conduită și, nu în ultimul rând, o atitudine proactivă. Schimbăm pentru că vrem să susținem în egală măsură excelența și echitatea. Schimbăm pentru că trebuie săCiteste mai multe