Primăria municipiului Ploiești informează comunitatea locală că termenul limită pentru activitatea de autorecenzare în sistem online este data de 15 mai 2022, inclusiv. Reamintim ploieștenilor că, în această perioadă, se desfășoară cel de-al XIII-lea recensământ din istoria României și primul organizat integral în format digital. Pentru autorecenzare cetățenii trebuie doarCiteste mai multe

Primăria Municipiului Ploieşti invită cetăţenii să îşi exprime opinia cu privire la un tronson de circulaţie din municipiu. Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a constatat că este necesar, pentru desfășurarea traficului în condiții de siguranță, să se stabilească sens unic de circulaţie pe strada  Codrul Cosminului, pe sensulCiteste mai multe

În Prahova, au votat până la ora 17.00, 235.357 de cetățeni. Asta înseamnă 35,92% din totalul celor înscriși pe liste. 1.543 de prahoveni au votat cu urna mobilă. În municipiul Ploiești, al ora 17.00, prezența la vot a fost puțin peste 24%, iar în municipiul Câmpina peste 33%. La nivelCiteste mai multe

Asociația Centrul pentru Legislație Non-profit (CLNR) lansează prima platformă care informează și centralizează pentru cetățeni și reprezentanții societății civile, finanțările publice acordate activităților non-profit de la bugetul de stat sau de la bugetele locale în baza legilor 350/2005, 34/1998 și a O.G. 51/1998.   Detalii pe bucurestibusiness.roCiteste mai multe

Consiliul Județean Prahova, reprezentat de președintele Bogdan Toader, a semnat, miercuri, 3 iulie 2019, contractul de finanțare pentru proiectul ,,Simplificare administrativă și optimizarea serviciilor pentru cetățeni în județul Prahova”. Acesta este finanțat din Fondul Social European (FSE), în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2 – Administrație publicăCiteste mai multe

Suntem in prag de sarbatori si tot mai multi cetateni romani aleg sa faca aceste sarbatori in strainatate. In functie de destinatia aleasa, romanii, ca si cetateni europeni, pot folosi diverse documente. Aproape toti cetatenii europeni pot calatori pe Batranul Continent doar cu un simplu ID. Singurele tari pentru careCiteste mai multe