Cu ocazia aniversării a 180 de ani de la nașterea M. S. Regina Elisabeta a României, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș, Centrul Cultural „Carmen Sylva”, Primăria Sinaia și Muzeul Național George Enescu din București, organizează concertul de deschidere a turneul internațional „CARMEN SYLVACiteste mai multe

Marți, 4 octombrie 2022, la ora 18, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române va găzdui, la Castelul Peleș, o seară dedicată parteneriatului economic româno-britanic. Evenimentul va fi dedicat începutului domniei Regelui Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Vor lua parte la eveniment autoritățiCiteste mai multe

Castelul Peleș, unul dintre cele mai vizitate castele din țară, va găzdui unul dintre concertele SoNoRo Conac “À la française”, pe 12 mai, de la ora 16:00. Lucrările  compozitorilor francezi, Gabriel Fauré, Marin Marais, Camille Saint-Saëns, dar și compozițiile lui George Enescu și Zoltán Kodaly vor prinde viață în interpretareaCiteste mai multe

Curtea Veche Publishing și Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” Ploiești ar fi trebuit sa lanseze marți, 12 septembrie 2017, începând cu ora 14.00, cartea-album „Povestea Castelului Peleş”, scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” Prahova, în sala „Marea Unire” (stradaCiteste mai multe