Echipa de volei Tricolorul LMV Ploiesti a incheiat in mod triumfal sezonul, castigand si Cupa Romaniei dupa ce, acum doua saptamani, reusea sa se impuna si in campionat. Marea finală a turneului final de Cupa României de la Galați, meciul dintre Arcada din localitate și Tricolorul LMV Ploiești – actualaCiteste mai multe

Municipiul Ploiești va gazdui, si in acest an, Campionatul Național de Gimnastică Individual Open și a Campionatul Național de Gimnastică al Reprezentativelor de Club – Masculin și Feminin. A 70-a ediție a Campionatelor Naționale de Gimnastică, eveniment organizat de Federația Română de Gimnastică în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești șiCiteste mai multe

În cursul acestei dimineţi, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a trimis pe adresa Federaţiei Române de Handbal o înştiiţare prin care anunţă retragerea celor două echipe de handbal seniori, feminin şi masculin, din competiţiile în care erau înscrise în acest sezon: Liga Naţională, respectiv Divizia A. Prin urmare, după ce, astăzi,Citeste mai multe

Cele două echipe de handbal seniori ale CSM Ploieşti, cea de fete, participantă în Liga Naţională, şi cea de băieţi, repartizată în Seria A a Diviziei A, sunt la doua ore de neînscrierea în campionat. În cursul zilei de vineri, pe adresa clubului a sosit o solicitare din partea FederaţieiCiteste mai multe

Campioana tarii la volei masculin, Tomis Constanța, s-a retras din Divizia A, Cupa României și Liga Campionilor din cauza problemelor financiare, cu care se confruntă de la finalul sezonului trecut, conducerea clubului anunțand, astazi, Federatia Romana de Volei in legatura cu aceasta decizie. Anterior, Tomis s-a retras și din LigaCiteste mai multe

Nou promovata in primul esalon al voleiului romanesc, Tricolorul LMV Ploiesti a detronat liderul la zi al campionatului, Volei Club Caransebes, la capatul unei partide care a tinut 4 seturi si incheiata cu 3-1 (25-20, 25-16, 22-25, 29-27). Decizia partidei s-a luat la finele unui set care i-a tinut cuCiteste mai multe