„Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, informează cetățenii că, începând din această noapte (3 noiembrie, ora 0:00), se va relua furnizarea agentului termic pentru toate locuințele din municipiul Ploiești, racordate la sistemul centralizat de termoficare. În acest context, recomandăm locuitorilor orașului să verifice instalațiile interioare, astfel încât livrarea agentului termic săCiteste mai multe

Consilierii locali ploieșteni au votat marți, 6 decembrie, alocarea a peste trei milioane de lei pentru achiziționarea de gaze naturale. Totul s-a întâmplat în cadrul unei ședințe extraordinare. Cum a fost posibil să se facă rost de bani? Uite-așa: s-au operat oarece rectificări de buget (negative) pe la Serviciului PublicCiteste mai multe

În ultimii 8 ani, salariul mediu pe economie s-a mărit cu peste 86% ( de la 1.457 lei la 2.720 lei), combustibilul s-a scumpit cu peste 42% , iar rata cumulată a inflație a crescut cu peste 18,5%, numai prețul local de furnizare a energiei termice a rămas pe loc.Citeste mai multe

Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, a anunțat că, începând cu data de 03.10.2017, se va derula activitatea de distribuire a formularelor de cerere si declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței. „Astfel, administratorii asociațiilor de proprietari/locatari, pentru persoanele care utilizează pentru încălzirea locuințeiCiteste mai multe

Veolia Energie Prahova se preocupă permanent să asigure clienţilor săi cele mai bune servicii, prin furnizarea agentului termic la parametri cât mai ridicaţi, astfel încât experienţa utilizării sistemului centralizat de încălzire să fie una pozitivă. “Înţelepciunea populară spune că «Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie». Veolia EnergieCiteste mai multe

Printr-un comunicat de presa remis azi mass mediei locale, Clubul Studenților Liberali (CSL) Prahova solicită administrației Universității “Petrol și Gaze” din Ploiești rezolvarea situației la care sute de studenți sunt supuși zilnic, și anume “apă caldă cu porția și frig în camera”. „Plătim și nu avem conditii: apa caldă esteCiteste mai multe