Procurorii DIICOT Ploieşti efectuează cercetări într-un dosar în care sunt vizaţi, printre alţii, oamenii de afaceri Cristian Berendel şi Dan Florin Berendel, în documentele de la dosar arătându-se că anumite avioane aparţinând Ministerului Apărării Naţionale ar fi suferit deteriorări după folosirea unui combustibil neconform livrat de o firmă în careCiteste mai multe

Din cauza unei situatii neprevazute constand in poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de catre Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor dinCiteste mai multe

Un avion de mici dimensiuni, de acrobație, marca Suhoi 31, s-a prăbușit, in aceasta dupa-amiaza, în zona aerodromului Strejnicu, din județul Prahova. Avionul era pilotat de un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în municipiul București, care a decedat. Cercetările se efectuează si sunt continuate de către un Citeste mai multe

Un avion a fost avariat, in aceasta dupa-amiaza, pe Aerodromul din Strejnic, in timpul unei lectii de zbor. La decolare, pilotul cursant a atins cu aripa avionului solul. Avionul a fost avariat, însă primele informații arată că pilotul nu a suferit răni grave. Reprezentanții IGSU au declarat pentru Mediafax că avionulCiteste mai multe

În secolul nostru, mixul între aviație și business reprezintă una dintre cele mai importante ingrediente ale creșterii afacerilor deoarece timpul a devenit cea mai importantă resursă a fiecărui om de afaceri. De aceea, PRIAevents organizează acest eveniment premium PRIA Aviation 13-15 iulie 2018, cu sloganul Fly. Experience. Meet. Display. Demo.Citeste mai multe

Sărbătorile sunt momentele în care familiile trebuie să fie unite, astfel că Ploiești Shopping City a dat startul campaniei „De Paști,vă aducem împreună”. Centrul comercial oferă 5 bilete de avion vizitatorilor care vor înregistra mesaje video pentru rudele sau prietenii plecați peste hotare. Practic, până pe 5 aprilie, toți ceiCiteste mai multe

Biletele de avion cu plecare in luna noiembrie sunt in medie cu 30% mai ieftine decat in restul anului, arata o analiza Vola.ro. Cele mai ieftine zboruri sunt catre Roma, Milano si Berlin, preturile incepand de la 10 euro pentru zborul dus-intors. Cele mai ieftine city break-uri sunt la Roma,Citeste mai multe

Ai zburat cu avioane de linie si esti curios ce se intampla in cockpit? Vrei sa vezi cat de simplu este sa pilotezi sau doar sa traiesti senzatia libertatii de a putea zbura acolo unde doresti? Vrei sa impresionezi prietenii cu pozele spectaculoase ale muntilor vazuti de sus? La AerodromulCiteste mai multe