Poliția Locală Ploiești prin polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice a desfășurat, în dimineața zilei de vineri, 04.11.2022, mai multe acțiuni de control pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care efectuează transport de persoane cu microbuze sau autobuze fără autorizație eliberată de Primăria Municipiului Ploiești,Citeste mai multe

Prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu a organizat în cursul zilei de 12 august, o întâlnire ce a avut ca temă principală 𝒔𝒕𝒂𝒅𝒊𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊𝒓𝒆 𝒂𝒍 𝒖𝒏𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒗𝒂̆𝒕̦𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒕 𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒊𝒗𝒆𝒓𝒔𝒊𝒕𝒂𝒓 𝒅𝒊𝒏 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒖𝒍 𝑷𝒓𝒂𝒉𝒐𝒗𝒂, 𝒊̂𝒏 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒉𝒊𝒅𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒊̂𝒏 𝒃𝒖𝒏𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒊 𝒂 𝒂𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒔̦𝒄𝒐𝒍𝒂𝒓 2022- 2023.  La această întâlnire au participat reprezentanțiiCiteste mai multe

Să mai spunem… încă o dată??? Clădirea Halelor Centrale din c  este un edificiu emblematic, proiect al arhitectului Toma T. Socolescu și declarat monument istoric. Construcția a fost demarată în 1930, iar halele au început să funcționeze cinci ani mai târziu. *Detalii din istoricul acestei clădiri AICI. Buuun! De fapt…Citeste mai multe

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a anunțat marți că a fost semnată autorizația de demolare a unei părți din platoul de la halele Centrale.   Zona propusă pentru desființare vizează numai părțile exterioare ale platoului, realizat în baza unei autorizații provizorii de construcții în urmă cu șapte ani. În urmăCiteste mai multe

Proiectul de construire a unei noi piețe centrale revine în actualitate. De data aceasta, cu o nouă problemă, legată de autorizația de demolare a construcțiilor provizorii realizate în prelungirea platoului. Pe rolul instanței sunt însă și două litigii, care vizează tot piața centrală. Demolarea actualei piețe centrale este impusă încăCiteste mai multe

Primarul interimar al Ploiestiului, Iulian Teodorescu, a anuntat ca maine este programata receptia lucrarilor la parcarea de pe strada Cuza Voda. Investitia a fost vehement comentata de catre locuitorii din zona, care au acuzat faptul ca autoritatile locale nu au respectat intocmai legea cand au emis autorizatia de construire. LocuitoriiCiteste mai multe