Biroul Evidenţa Persoanelor din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti aduce la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile Regulamentului European nr. 679/2016 (RGPD 2018), asociația de proprietari este operator de date cu caracter personal. La nivelul asociației se prelucrează date în mod organizat, într-un sistem de evidență prin mijloace automatizate, combinat uneoriCiteste mai multe

Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, invită președinții asociațiilor de proprietari din municipiul Ploiești, precum și alți cetățeni interesați, la o întâlnire în cadrul căreia se va discuta despre situația salubrității în orașul nostru, luni, 10 iunie 2019, începând cu ora 18.00. În cadrul reuniunii, care se va desfășura laCiteste mai multe

Agentia pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile Ploiesti-Prahova (AE3R) ofera servicii de consultanta energetica in termografierea cladirilor cu titlu gratuit membrilor sai, tehnologia cu infrarosu fiind ideala pentru o analiza rapida si eficienta a pierderilor din sistemele de incalzire sau aer conditionat ale cladirilor. Datorita rezolutiei termice inalte, camerele deCiteste mai multe

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova (ITM) aduce spre ştiinţă asociaţiilor de proprietari faptul că, potrivit prevederilor legale în vigoare, au obligaţia de a încheia contracte individuale de muncă (cu normă întreagă sau timp parţial) cu persoanele care desfăşoară acţivităţi remunerate atât pentru administrator cât şi pentru îngrijitor. Astfel, conform prevederilorCiteste mai multe

Asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor, conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. În cazul în care această obligaţie nu va fi îndeplinită de asociaţii,Citeste mai multe

Ca urmare a scăderii accelerate a temperaturilor din ultima vreme și a îndeplinirii condițiilor legale din HG 425/1994 (cele trei nopți consecutive în care media temperaturilor în intervalul 18.00-06.00 să fie sub 10 grade Celsius), Veolia Energie Prahova anunță începerea sezonului de încălzire 2015-2016 astăzi, 13 octombrie 2015. De laCiteste mai multe