Copiii cu vârste de 4 – 7 ani, alături de părinți, sunt invitați sâmbătă, 6 octombrie, între orele 11.00 – 13.00, la Sala Sporturilor din Ploiești, la evenimentul organizat de Federația Română de Gimnastică, „Hai cu noi în țara campionilor”.   Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a organizat vineriCiteste mai multe

Municipiul Ploiești va gazdui, si in acest an, Campionatul Național de Gimnastică Individual Open și a Campionatul Național de Gimnastică al Reprezentativelor de Club – Masculin și Feminin. A 70-a ediție a Campionatelor Naționale de Gimnastică, eveniment organizat de Federația Română de Gimnastică în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești șiCiteste mai multe