Aleșii locali ploieșteni s-au întrunit, luni, în ședință de îndată a Consiliului Local și au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru șase unități de învățământ din municipiu, care vor beneficia de fonduri europene pentru eficientizarea energetică. Proiectul s-a aflat și pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Consiliului Local Ploiești,Citeste mai multe

Punctul culminant al ședinței l-a reprezentat numirea unui membru în Consiliul de Administrație de la RASP. Acela a fost momentul în care liberalii au părăsit sala, supărați pe colegii PSD + ALDE. Ședința Consiliului Local Ploiești a fost tensionată încă de la început, după ce primarul Adrian Dobre a anunțatCiteste mai multe

Alesii locali ploiesteni se vor întâlni, în regim de urgență joi, 17 august, pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești figurând două proiecte de hotărâri. Primul proiect se referă la SGU Ploiești, societate aflată în subordinea Consiliului Local, care la această oră se confruntă cu o problemă legată deCiteste mai multe

Alesii locali ploiesteni au fost convocațu duminică, la ora 18.00, la ședință, tema fiind însușirea raportului de evaluare a mărcilor Petrolul. Însușirea raportului de evaluare, au susținut autoritățile locale, reprezenta un prim pas pentru aprobarea procedurilor prin care urmau să fie cedate mărcilor Petrolul. Petrolul 52 a solicitat în nenumărateCiteste mai multe

Pentru a doua oară, în ultimele două zile, aleșii locali ploieșteni s-au întrunit în ședință, de data aceasta strict pentru ultima rectificare de buget din acest an. După ce ieri ședința s-a transformat într-un imens scandal, pe motiv că proiectul de hotărâre legat de rectificarea bugetară de la CSM, nuCiteste mai multe

Ordinea de zi a Consiliului Local Ploiesti a inclus 47 de proiecte, iar la un moment dat discuțiile s-au aprins. Nu doar proiectul legat de finanțarea CSM a înfierbântat atmosfera, ci și rectificarea de buget de la SGU Ploiești. Asta pentru că suplimentar s-a dorit introducerea unui articol legat deCiteste mai multe