Sustenabilitatea – filosofia de business a grupului ROCKWOOL

Anul trecut, schimbările climatice și sustenabilitatea au fost puse oarecum pe un plan secund din cauza unor derapaje economice și pericole iminente cum au fost criza energetică și războiul din Ukraina. În același timp, creșterea prețurilor la energie și a sărăciei energetice în rândul populației vulnerabile – se estimează că numai în Statele Membre sunt peste 95 de milioane de cetățeni care se află în pragul sărăciei energetice și a riscului de excluziune socială – au canalizat atenția decidenților politici pe identificarea unor soluții imediate, pe termen scurt.

Totuși, problema sustenabilității este una extrem de importantă, în contextul în care încălzirea globală este un proces care nu poate fi stăvilit ușor, iar clădirile poartă responsabilitate majoră pentru emisiile de carbon. De ce? Pentru că energia primară, necesară încălzirii sau răcirii locuinței, înseamnă poluare, deci, amprentă de carbon. Încălzirea apei, la fel, producerea curentului, înseamnă și ea emiterea gazelor cu efect de seră.

Noi, la ROCKWOOL ne-am angajat să contribuim activ la combaterea schimbărilor climatice, prin implementarea unei filosofii de business care pune sustenabilitatea în centrul activității noastre. Pentru clarificarea lucrurilor, să dăm câteva exemple:

  • În 2022, în colaborare cu Guidehouse Consulting, ROCKWOOL a investigat impactul renovărilor aprofundate asupra stocului de călădiri din UE. Rezultatele acestui studiu arată că renovarea aprofundată a stocului de clădiri existente în UE ar reduce considerabil dependența de combustibili fosili. În total, renovarea clădirilor și aducerea lor în clasa energetică C sau B, folosind termoizolarea pereților, pe de o parte, și montarea pompelor de căldură, pe de altă parte, ar reduce importurile de gaz din Rusia cu 45%, ceea ce s-ar concretiza în aproape 71 de miliarde de metri cubi. Renovarea clădirilor doar până la clasa energetică E, de exemplu, ar reduce această dependență cu doar 13%, ceea ce înseamnă cca. 22 miliarde de metri cubi. În contextul accesării fondurilor europene prin bugetul multianual 2021-2027 și PNRR, este cu atât mai important ca lucrările de renovare să se facă cu materiale sustenabile.
  • Grupul ROCKWOOL și-a luat angajamentul să dea un exemplu de bune practici prin renovarea aprofundată a propriilor clăriri în toate cele 40 de țări în care operează. Astfel, și-a asumat ținta de a crește eficiența energetică cu 75% până în 2030, față de anul de referință 2015. În anul 2022, am obținut un rezultat intermediar de creștere cu 39%, ceea ce reprezintă un ritm accelerat de atingere a acestui obiectiv.
  • În egală măsură, o nouă țintă asumată este de a reduce deșeurile de vată bazaltică la groapa de gunoi cu 85% până în 2030, față de anul de referință 2015. În anul 2022, ROCKWOOL Group a atins un procent de 51%, înregistrând din nou un avans față de țintele de etapă stabilite. A implementat propriul sistem de reciclare – Rockcycle® – care astăzi funcționează în 19 țări. Acesta înseamnă recuperarea și reciclarea deșeurilor de produse marca ROCKWOOL, care ne permite să recuperăm paleții și resturile de vată bazaltică de pe șantierele de construcții și să le ducem înapoi la fabricile noastre, unde le procesăm și reciclăm în vată bazaltică nouă cu calitatea, durabilitatea și proprietățile originale, împiedicând astfel deșeurile să ajungă la groapa de gunoi. Serviciul este implementat în România din anul 2022. La fabrica din Ariceștii Rahtivani, lângă Ploiești, județul Prahova, sunt aduse resturile de pe șantiere, procesate și reintroduse în circuitul de producție.
  • În plus față de contribuția la economia circulară, Rockcycle® permite constructorilor să obțină un scor mai bun în schemele de rating pentru clădiri durabile, cum ar fi LEED®, BREEAM, DGNB (Consiliul German pentru Clădiri Durabile) și Green.

Vata minerală asigură eficiență energetică maximă și contribuie la reducerea amprentei de carbon a clădirilor pe întreaga lor durată de viață. Raportul de carbon net negativ este de 100:1 în cazul vatei minerale. Cu termoizolarea din vată bazaltică, o clădire va consuma de 100 de ori mai puțină energie și va emite de 100 de ori mai puține gaze cu efect de seră pe toată durata sa de viață (estimată la 65 de ani) decât energia folosită în procesul de fabricație și amprenta de carbon rezultată în același proces. Calcul este bazat pe metodologia elaborată de World Resource Institute, 2019 (Estimating and Reporting Avoided Emissions | Greenhouse Gas Protocol (ghgprotocol.org).

Prin reducerea, deopotrivă, a consumului de energie și amprentei de carbon, aducem un impact pozitiv ajutând comunitățile și societatea în ansamblu, contribuind la construcția clădirilor sustenabile și reziliente. Iar evaluările independente susțin acest lucru. Spre exemplu, Trucost, parte a Standard & Poor’s Global, a calificat toate produsele ROCKWOOL ca fiind ”SDG positive”, ceea ce înseamnă că ele au fost evaluate ca având impact pozitiv în atingerea țintelor ONU privind sustenabilitatea și dezvoltarea (UN Sustainable & Development Goals.)

Tot în anul 2022, compania ROCKWOOL a fost recunoscută de Corporate Knights drept una dintre cele mai #sustenabile corporații din lume, ocupând locul 16 în topul sustenabilității corporațiilor la nivel mondial și poziția întâi în topul sustenabilității companiilor din domeniul materialelor pentru construcții.

Pentru mai multe detalii vă învităm să consultați Raportul nostru anual privind sustenabilitatea.