Mihai Polițeanu, primarul municipiului Ploiești, anunț d eultim moment: „Am reusit să finalizăm într-un timp record documentația și licitația pentru construcția modulară pentru Școala Gimnazială „I.A. Bassarabescu”.
Aceasta a fost câștigată de Asocierea SC Aurora Mav SRL (lider) si SC Nide Com Serv SRL (asociat) și contractul va fi semnat astăzi.
Termenul de realizare a contractului este de 90 de zile de la emiterea ordinului de începere, din care: 30 zile pentru serviciile de proiectare și 60 zile pentru execuția lucrărilor. Cele 90 de zile vor fi precedate de o perioadă de 5-15 zile pentru constituire garanție de participare, asigurare riscuri execuție lucrări și emitere ordin de începere. Așadar, conform calendarului asumat, ar trebui să finalizeze lucrarea în cca 4 luni.
Construcția presupune:
6 săli de clasă, cu o capacitate de maxim 30 copii pe clasă, echipate şi dotate cu echipamente și mobilier specific;
Cabinet medical;
Izolator;
Cancelarie;
Cabinet director;
Oficiu personal de întreținere și depozit „cornul și laptele”;
Grup sanitar persoane cu dizabilități;
Grup sanitar elevi (fete);
Grup sanitar elevi (baieți);
Grup sanitar profesori și personal;
Sală de sport;
Împrejmuire,
Instalație fotovoltaică.
Aș vrea să subliniez că a fost un effort colectiv al părinților copiilor de la Bassarabescu, al aparatului tehnicdin Primărie și al consilierilor locali. Le mulțumesc!”

