Primarul Mihai Polițeanu a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Română de Volei, pentru conturarea unui parteneriat strategic dedicat dezvoltării voleiului în rândul tinerilor.
La întâlnire au fost prezenți Adin Cojocaru, președintele FRV, Mihai Duță, vicepreședinte, Petrișor Macovei, antrenor federal, precum și Lucian Rădulescu, directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești.
Discuțiile au vizat consolidarea voleiului românesc prin valorificarea potențialului local. Ploieștiul are deja o bază solidă prin CSM Ploieşti și cluburile private, cu sportivi între 13 și 19 ani, fete și băieți
Trebuie știut, de asemenea, că un punct central al întâlnirii a fost organizarea la Ploiești a meciurilor de calificare ale Echipei Naționale U18 a României pentru Campionatul European 2026. Tricolorii vor întâlni selecționatele din Irlanda, Estonia și Grecia.pei Naționale U18 pentru Campionatul European 2026
Municipalitatea își asumă sprijinul logistic și deschiderea totală pentru competiții organizate la standarde înalte
Au fost discutate și perspectivele dezvoltării voleiului pe nisip.
Această întâlnire confirmă Ploieștiul își propune să devină un partener solid și de încredere pentru sportul de performanță, cu o viziune modernă orientată spre tineri și competiții de nivel înalt.

