ARTIȘTII PLOIEȘTENI AU ACUM UN

Cel mai recent spectacol al Teatrului de Animație pentru copii și Tineret „Imaginario”, piesa „Califul Barză”, a obținut premiul pentru scenografie la Festivalul ImPuls!
NOU MOTIV DE MÂNDRIE: Cel mai recent spectacol al Teatrului de Animație pentru copii și Tineret „Imaginario”, piesa „Califul Barză”, a obținut premiul pentru scenografie la Festivalul ImPuls, premiu acordat scenografului Eugenia Tărășescu Jianu.
Adaptare scenică de Oana Leahu dupa Wilhelm Hauff, „Califul Barză”, spectacolul este o poveste captivantă, cu mistere și suspans, în care doi prieteni încearcă să își recupereze înfățisarea, după ce au fost transformați în berze de către un vrăjitor.
Hai și voi- copii, frățiori, bunici, părinți și care-or mai fi…, să vă bucurați de spectacolul „Califul Barză” pe scena Teatrului de Animație „Imaginario” miercuri, 9 octombrie! Apoi, joi, 10 octombrie, la Premiera Oficială, dar și la reprezentația programată pentru duminică, 13 octombrie.
ONORANT: Pe data de 15 octombrie, „Califul Barză” va fi jucat la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete Puck.
Credit foto: Andrei Roșianu (Teatrul Țăndărică)