SOC in lumea fotbalului: Un fost jucator al Petrolului si-a pierdut viata! Ar fi cazut de la etajul unui bloc din Voluntari

„Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate. Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență.

De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei.

S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice.

Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, informat sâmbătă seară IPJ Ilfov.

Din nefericire, tragicul incident îl aredrept protagonist pe un fost atacant al F.C Petrolul- Roland Stănescu. Fotbalstul avea 32 de ani.

Mai multe voci din presă și nu numai opinează că ar putea fi vorb ade o sinucidere.

Investigațiile de rigoare vor lămuri circumstanțele în care a survenit decesul victimei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!