Conducerea Primăriei Municipiului Câmpina aduce la cunoștință următoarele:
„Astăzi, 13 noiembrie 2025, a avut loc ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Câmpina, convocată în urma apariției unor emanații de gaze în zona Străzii Orizontului, în apropierea sondei 152 SR.
În cadrul ședinței au fost analizate documentele oficiale transmise de OMV Petrom, precum și măsurătorile efectuate în ultimele zile în perimetrul vizat. Concentrațiile de gaze înregistrate au fost reduse, situându-se între 0% și 2,8%, iar specialiștii monitorizează constant evoluția acestora. Menționăm că este vorba despre o sondă istorică, săpată în anul 1908 și abandonată în anul 1974.
Până la demararea lucrărilor de închidere a sondei, care vor începe imediat după obținerea avizelor și autorizațiilor necesare din partea ANRE, au fost dispuse măsuri preventive pentru protejarea populației. O echipă de pompieri se află permanent în zonă, 24 de ore din 24, efectuând măsurători periodice ale concentrațiilor de gaze pentru a asigura o supraveghere continuă.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență menține legătura permanentă cu reprezentanții OMV Petrom, cu furnizorii de utilități și cu toate instituțiile abilitate, astfel încât toate măsurile necesare să fie aplicate prompt și eficient.
Primăria Municipiului Câmpina va continua să informeze cetățenii pe măsura evoluției situației și a începerii lucrărilor de închidere a sondei.
Rugăm locuitorii să rămână calmi și să aibă încredere că sunt luate toate măsurile necesare pentru siguranța lor”.

