Sinaia va avea un minimall si un aqualand de 15 milioane euro

Primăria Sinaia are în plan să atragă doi investitori strategici pentru a construi două centre comerciale, dintre care un minimall şi are în derulare proiecte de 76 milioane de euro pentru a veni cu noi servicii în oraş, printre care un aqualand de 15 milioane de euro, scrie zf.ro.

Astfel, se va realizarea un centru comercial la ieşirea din Sinaia spre Buşteni, teren deţinut de primărie, unde Primaria va realiza şi accesul acolo şi va scoate la licitaţie în concesiune pentru realizarea unui centru comercial.

„Investiţia va fi de 4-5 milioane euro de care oraşul are nevoie. În zona centrală a oraşului mai avem un teren pe care am realizat un proiect pentru un centru multifuncţional cu o componentă comercială, parcări, piaţă chiar în spatele primăriei“, a spus Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia. În cazul primului proiect terenul va fi concesionat în prima fază, pentru ca ulterior să poată fi vândut investitorului după finalizarea proiectului. „Acolo va fi un centru comercial cu mai multe magazine pe care ni le dorim, cu o zonă de spaţii comerciale dedicate conceptului «fabricat în Sinaia» – noi încurajăm producătorii locali. Vom avea şi două săli mai mici de cinema“, a spus primarul Vlad Oprea.