SGU Ploiesti a notificat FRF

Notificarea vizează plata chiriei pentru stadionul Ilie Oană percepută pentru meciul România – Insulele Feroe (1 – 0), care s-a disputat pe 29 martie, partidă contând pentru calificarea la Campionatul European din 2016, etapa a cincea a grupei F. La acea dată, FRF a selectat arena Ilie Oană, având în vedere prezența suporterilor în număr mare la meciurile echipei Petrolui, pe durata partidei fiind anunțată participarea a 14.000 de spectatori. Notificarea transmisă de SGU vizează achitarea sumei de aproximativ 16.000 de euro.