Scopul principal al acestui seminar este acela de a prezenta condiţiile de accesare a Axei Prioritare 1 – “Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie”, DMI 1.1 – “Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM, Operaţiunea A2 – Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 lei acordat pentru investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii din cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Sesiunea se adresează companiilor private care doresc dezvoltarea prin atragerea de fonduri europene pentru finanţarea proiectelor de perspectivă. Beneficii pentru firmele participante:
• Consiliere de la A la Z. Consilierea acoperă absolut toate fazele derulării unui proiect cu finanţare europeană.
• Format dinamic şi interactiv, care permite participanţilor să îşi prezinte ideile de investiţii şi să obţină consiliere în privinţa soluţiilor adecvate de finanţare.
• Răspunsuri la toate întrebările. Cadrul interactiv de desfăşurare a întâlnirii, orientat spre nevoile individuale ale fiecărui participant, alături de sesiunea dedicată întrebărilor aplicate, asigură buna înţelegere a problematicii specifice.
• Informaţii în timp real. Furnizarea de informaţii, la cerere, asupra ultimelor noutăţi în programele de interes pentru client şi încadrarea proiectului de investiţie în axa de finanţare relevantă.
Pentru a sprijini firmele prahovene care doresc să acceseze programe europene, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova le asigură contactul cu firme specializate de consultanţă care dispun de un portofoliu convingător de proiecte care au beneficiat de finanţare, atât în tară, cât şi în străinatate şi pot oferi consiliere personalizată de la conceperea unui proiect la contractarea şi derularea sa.
