Sediu nou pentru o gradinita cu program prelungit din Ploiesti

Primăria Municipiului Ploiești a emis, astăzi, ordinul pentru execuţia lucrărilor de construire a noului sediu în care îşi va desfăşura activitatea, în viitor, Grădiniţa cu program prelungit nr. 38.

Municipiul Ploiești este beneficiarul contractului de finanțare nr. 4932/13.11.2019 pentru proiectul „Construire grădinița cu program prelungit pe strada Poştei nr.23”, cod SMIS 127215 în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiție 4.4.- Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formarea profesională pentru dobândirea de competenţe şi învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație şi formare, Obiectiv specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea accesului sporit la educație timpurile şi sprijinirea participării părinților pe piața forței de munca.

Reamintim că, în data de 22.02.2021, s-a încheiat contractul de lucrări (inclusiv proiectare) nr.4354 cu Asocierea S.C. Fadmi Prod S.R.L. – S.C. Pacic – Proiectare şi Antrepriza Construcții Industriale şi Civile S.R.L. – S.C. Montin S.A. având ca subcontractanți S.C. Alert Prod Service S.R.L. şi S.C. Socomizo Construct S.R.L.  – prin lider de asociere S.C. Fadmi Prod S.R.L.

Astăzi, s-a emis ordin de începere pentru execuția lucrărilor la noul sediu de grădiniţă, care va avea o structură cu subsol, parter şi etaj. Realizarea noii construcții pentru Grădinița de copii cu program prelungit se va realiza fără a se afecta funcționarea normală a grădiniței existente, pe perioada executării lucrărilor la noua clădire.

Proiectul, prin care se va construi noul sediu al Grădiniței cu program prelungit nr. 38 din Ploieşti, este finanţat din fonduri de la bugetul local şi din surse externe nerambursabile.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 6.223.202,68 lei, din care valoare totală eligibilă 2.866.309,59 lei, din care nerambursabilă 2.808.983,40 lei.