Secretarul General Adjunct al NATO: „Cand auziti de exercitii (militare), sa nu deveniti preocupati!” „Suntem cea mai mare alianta din istoria umanitatii”

 În contextul prezenței Secretarului General adjunct al NATO- Mircea Geoană la Ploiești, ne-au atras atenția câteva declarații:

„Când auziţi de exerciţii, să nu deveniţi preocupaţi. E bine că facem acest lucru pentru că cea mai bună apărare este descurajarea unui potenţial adversar. Ceea ce sper pentru România, vorbesc acuma ca român, este ca din această  investiţie mai mare să putem să asistăm la o renaştere a industriei de apărare şi de dublă întrebuinţare în România. E păcat să nu încerci să creezi joburi, să nu creezi un ecosistem de inovare şi în jurul zonei de apărare. Suntem un miliard de oameni în NATO, suntem cea mai mare alianţă din istoria umanităţii şi cred că suntem cu toţii bucuroşi că suntem în NATO”, a afirmat Mircea Geoană cu prilejul lansării cărţii sale ”Bătălia pentru viitorul României”, care a avut loc, azi, la Sala Europa de la Ploieşti.

În acest context, înaltul oficial a ținut să precizeze că, în ultimele trei decenii, România aâ ”a colectat ceea ce se numeşte dividendele păcii” şi a pus accent pe nevoia de investiţii în domeniul apărării.

 În opinia lui Mircea Geoană, acest exerciţiu de anvergură ”va arăta că NATO poate desfăşura şi susţine operaţiuni complexe în mai multe domenii, timp de mai multe luni, pe (o suprafaţă de) mii de kolometri, din Marele Nord şi până în Europa Centrală şi în orice condiţii”, după cum de altfel, a precizat conducerea NATO.

 Potrivit informațiilor oficiale, la extraordinarul eveniment vor lua parte nu mai puțin de 90.000 de militari din cadrul Alianţei Nord-Atlantice; exercițiul își propune să arate că-şi poate apăra teritoriul până la frontiera cu Rusia.

  • Trebuie știut:

* Cele mai ample exerciţii ale NATO de după Războiul Rece au fost organizate în 2018. Aceste exerciţii, numite Trident Juncture, la care au participat circa 51.000 de militari, au avut loc în cea mai mare parte în Norvegia.

      *Ultimele exerciții de o dimensiune similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanți.