Se infiinteaza Agentiile Teritoriale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si pentru Turism. Una dintr ele va fi la Ploiesti

E anunțul săptămânii, de la Guvern: „La nivelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului se înființează o rețea de Agenții Teritoriale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și pentru Turism, această reorganizare având ca principal scop punerea la dispoziție a antreprenorilor români, în special din domeniul IMM-urilor, a unei interfețe mult mai eficiente pentru a putea avea în statul român un partener de dialog și de rezolvare a problemelor, având în vedere rolul foarte important și de impact social pe care IMM-urile îl au în economia românească. De altfel, vă reamintesc că aproape 1,6 miliarde de euro au ajuns la antreprenorii români prin intermediul măsurilor de sprijin inițiate și implementate cu succes de Ministerul Economiei și Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii”, a transmis miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

 Concret, sunt înfiinţate Agenţiile Teritoriale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism (ATIMMT), respectiv ATIMMT Ploieşti, ATIMMT Constanţa şi ATIMMT Braşov, prin fuziunea celor nouă agenţii pentru întreprinderi mici şi mijlocii, prevăzute în anexa nr. 2 la HG nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin preluarea activităţii şi personalului agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi al reprezentanţelor teritoriale în domeniul turismului din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Agenţia Teritorială pentru Întreprinderi Mici şi mijlocii şi Turism Ploieşti, cu un număr de 83 posturi, este înfiinţată prin fuziunea Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Ploieşti, Bucureşti şi Craiova şi prin preluarea reprezentanţelor teritoriale din turism: Buşteni, Râmnicu Vâlcea, Tg. Jiu, Mehedinţi. Aceasta este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Instituția va avea în subordine Centrele Teritoriale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism Bucureşti, respectiv Craiova, conduse de directori adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului de resort.