Saptamana fabuloasa la Teatrul „Toma Caragiu”, cu FESTIVAL si SPECTACOLE SOLD OUT

În această săptămână, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești aduce în fața publicului spectacole care traversează epoci și stiluri teatrale diferite: o comedie ce satirizează moravurilor societății românești de la finalul secolului al XIX-lea, o incursiune plină de umor în atmosfera interbelică, unde un funcționar provincial descoperă cu uimire superficialitatea și ipocrizia vieții din Capitală, sau o montare spectaculoasă ce aduce la viață povestea legendară a lui Edmond Dantès.

Mergeți la Teatru! Cultivați CULTURA în inimile copiilor și tinerilor!

Micii spectatori se vor bucura de o săptămână în care se vor întâlni, în fiecare zi, cu noi universuri de basm, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret IMAGINARIUM. Ediția din acest an aduce pe scenele evenimentului spectacole din repertoriul unor teatre prestigioase din București, Galați, Alba Iulia, Târgu Mureș, Reșița, Brăila și Buzău, iar povești clasice ale copilăriei, reinterpretate într-o manieră contemporană, cât și producții care tratează teme actuale, relevante pentru copii și adolescenți. Stilurile variate și viziunile artistice originale ale spectacolelor vor oferi publicului ocazia de a se conecta la magia teatrului și de a se lăsa purtat într-o experiență plină de emoție și descoperiri.
Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe site-ul Teatrului, www.teatruploiesti.ro, secțiunea Festival TC – http://www.teatruploiesti.ro/nou/index.php?page=festival_detail&event=1&edition=26

 

O NOAPTE FURTUNOASĂ – miercuri, 7 mai, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Jupân Dumitrache, cherestegiu și căpitan în Garda civică, este un soț gelos și posesiv, care prețuiește mai presus de orice „onoarea lui de familist”, însă îi acordă încredere deplină lui Chiriac, om bun la toate. Comedia „O noapte furtunoasă” este o satiră a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care prezintă moravuri și situații des întâlnite în acea perioadă, dar valabile și astăzi. Această reprezentație este Sold Out.
BIRLIC – sâmbătă, 10 mai, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O incursiune plină de umor în societatea românească interbelică, o producție care, în spatele unei comedii antrenante, ascunde o satiră fină, ce demască vicii, neajunsuri și ipocrizia epocii, personajele și situațiile prezentate putând fi recunoscute cu ușurință și în contextul actual. Protagonistul piesei, Costache Perjoiu, zis Birlic, un funcționar modest din Fălticeni, este trimis de către șeful său în vâltoarea vieții bucureștene pentru a salva o societate aflată în pragul falimentului. Aici, Birlic se confruntă cu o realitate complet necunoscută, o lume dominată de intrigi amoroase, superficialitate, materialism și lipsa de principii morale. Această reprezentație este Sold Out.

CONTELE DE MONTE CRISTO – duminică, 11 mai, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
În premieră pe țară, musicalul „Contele de Monte-Cristo”, adaptare de Adriana Jighirgiu după Alexandre Dumas; regia, libretul și muzica: Eduard Petru Jighirgiu, spune cursiv și coerent povestea lui Edmond Dantès, eroul multor generații de cititori. (…) Portul și imensitatea mării, temnița și castelul, insula misterioasă și piața din Marsilia, hanul unui jupân în prag de faliment, sala de judecată și cea de bal, străzile întortocheate și pădurile tăcute, toate încap pe micuța scenă a Teatrului Toma Caragiu din Ploiești. Și mai încape o lume a iubirilor și a trădărilor, a pizmei și a lăcomiei, a cruzimii și a loialității, o lume în care iertarea și răzbunarea se provoacă reciproc la duel. (Alina Maer, scenesicuvinte.ro) Această reprezentație este Sold Out.


Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.