Cu opt zile înainte de primul joc oficial al stagiunii 2026-2027, „lupii” se vor prezenta în fața propriilor suporteri, în meciul amical pe care îl vor susține sâmbătă, de la ora 19.30, pe „Ilie Oană”, în compania divizionarei secunde Chindia Târgoviște.
Accesul publicului va fi liber și va fi permis doar în zona Tribunei 0 și a Tribunei 1, pe baza unor bilete cu titlu gratuit, ce vor putea fi ridicate de la casa stadionului în ziua meciului, începând cu ora 18.00. În interiorul stadionului se va intra prin zona de acces a Tribunei 0.
Până sâmbătă va continua și procedura de achiziționare a abonamentelor pentru sezonul următor. Casa de bilete va fi deschisă joi (16.00 – 20.00), vineri (16.00 – 20.00) și sâmbătă (10.00 – 14.00). Abonamentele pot fi procurate și on-line, de aici https://bilete.shop.fcpetrolul.ro/

