E Sâmbăta Mare
Cu trup de taină și lumină
E hrană divină
Ce ne hrănește-n tihnă
E Sâmbăta ce ne e dar și cânt
E bucuria
Credinței ca veșmânt
E Sâmbăta ce-aduce miez luminat de noapte
Cuminecă-ne, Sfânto, cu neasemuitul nostru Paște…
Sâmbăta Mare, ultima zi din Postul Mare, este momentul în care se prăznuiește îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos, precum și pogorârea Lui în Iad, salvând neamul omenesc și scoțându-l din stricăciune.
În această zi sfântă, dimineața, copiii și adulții merg, potrivit tradiției, îmbrăcați în haine noi, la biserică pentru a se spovedi și, totodată, împărtăși.
Seara, în toate bisericile ortodoxe, se oficiază slujba de Înviere, începândcu orele 23.45-23.50, punctul culminat al ceremoniei fiind la ora 24.00. La slujba de Înviere credincioșii participă în număr impresionant, indiferentde vârstă.
Potrivit tradiției (păstrată încă în multe sate), fiecare gospodină aduce cu ea un coș plin cu bucate ce urmează a fi sfințite, pe care, la sfârșitul slujbei, le va împărți oamenilor săraci și celor nevoiașisau celor mai mici din familie, la întoarcerea acasă.
La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți să luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.
Există, în tradiţia străveche, un obicei, conform căruia, după ce au luat lumină, credincioşii trebuie să meargă şi la mormintele celor trecuţi în nefiinţă, pentru ca cei de dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.
Totodată, tradiţia ne mai spune că este bine ca lumânarea de la Înviere să nu fie stinsă până acasă, unde, de asemena, creştinii obişnuiesc să înconjoare casa de trei ori pentru a-l îndepărta pe cel rău.
„Sâmbăta Mare este o zi de meditație și tăcere pentru toată lumea. O zi de liniște sacră
Astăzi, cerul așteaptă. Este momentul în care Hristos se odihnește în mormânt după răstignire.
În timp ce mormântul său era sigilat, Hristos pășea cu putere în adâncurile pământului, rege între morți, inaugurând victoria asupra morții. Crucea, abandonată și aruncată, nu-i mai interesa pe cei care l-au trădat, l-au acuzat pe nedrept și l-au condamnat, acoperiți de legile umane. Femeile credincioase, în ciuda înmormântării pripite, au vegheat în iubire, în timp ce Iuda, Pilat și falsificatorii justiției și-au jucat fiecare rolul în această dramă sacră.
Umilințele aplicate lui Hristos, chiar și atunci când a coborât de pe cruce, răsună și astăzi în strigătele mândre ale celor puternici. Dar în tăcerea mormântului începe Învierea, acolo unde nimic nu mai pare posibil, iar speranța renaște. Sâmbăta Sfântă marchează această trecere sacră de la întuneric la lumină, de la hainele întunecate la gloria strălucitoare. Învierea, infigurată de artă, este văzută în eliberarea lui Adam și a Evei, în dimineața veșnică a victoriei.
Mâine, clopotele vor suna, amintindu-ne de chemarea noastră de a rămâne profund umani, de a ierta și de a merge împreună, oricât de răniți, ca popor al lui Hristos. În acest ajun de Paști, să întâmpinăm zâmbetul umil al slujitorilor Bisericii și să mergem înainte în speranță” (Preot Constantin Necula).
foto: teologie.net, Facebook, ziare.com
