Sa ne intoarcem privirile si inima catre istorie: Linie de finantare pentru reabilitarea monumentelor istorice

DE MARE IMPORTANȚĂ: Institutul Național al Patrimoniului (INP) a lansat un apel național de proiecte finanțate prin intermediul Timbrului Monumentelor Istorice, având o sumă totala de 3.000.000 lei. În cadrul apelului sunt prevăzute doua direcții de finanțare:

         1.Intervenții de urgență (2.000.000 lei)

          2.Pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice (1.000.000 lei).  

          În prima categorie sunt eligibile proiectele vizând punerea în siguranță a monumentelor istorice, care cuprind: intervenții directe, consolidarea elementelor structurale și de arhitectură; intervenții indirecte- sprijiniri, eșafodaje, acoperiri de protecție; lucrări conexe- desfacere/refacere a instalațiilor/echipamentelor; finisaje interioare și exterioare etc.

           Cea de a doua categorie se referă la proiectare pentru restaurarea monumentelor istorice și poate cuprinde proiecte de anvergura si complexitate redusă, elaborate pentru toate fazele de proiectare (DALI, PT, DTAC, DE), proiecte complexe, elaborate la faza DALI, inclusiv studii și investigații; proiecte fază unică (PFU) pentru componente artistice.

             ATENȚIE: Beneficiarii finanțărilor pot fi persoane fizice și juridice, de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosință pentru durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric.

              Plafonul de finanțare este de 200.000 lei/proiect pentru prima categorie, respectiv 140.000 lei/proiect pentru cea de a doua. Valoarea cofinanțării trebuie să fie de 10%, în numerar, din valoarea totală a finanțării solicitate.

              Termenul de depunere este de 20 iunie 2020, ora 20.00. Procesul de depunere va fi exclusiv on-line. Mai multe detalii se pot regăsi accesând linkul https://patrimoniu.ro/noutati/item/871-apel-de-proiecte-finantate-prin-timbrul-monumentelor-istorice-sesiunea-mai-iunie-2020

În imagine: Biserica din Valea Scheilor- județul Prahova/ foto- Monumente Istorice – Prahova