Începe, după datul străbun, Postul Mare al Sfintelor Paști.
Ne pregătim, de-acum, de sărbătoarea Învierii Domnului, prin cumpătare, gânduri și fapte înțelepte, prin bucuria de a aștepta Sfânta Lumină.
Modul de calculare a datei Sfintelor Paști s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ținut în anul 325 la Niceea.
Ultima săptămână înainte de începerea postului este SĂPTĂMÂNA ALBĂ, când credincioșii consumă inclusiv în zilele de miercuri şi vineri ouă, lapte, brânză şi peşte. Săptămâna albă ne mai amintește și de viețuirea primilor oameni în Rai, unde ei nu consumau carne. În zilele de miercuri și vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie, fiind zile aliturgice. În prima zi din Săptămâna Albă, numită și Lunea Curată, gospodinele spală toate vasele în care s-a gătit mâncare de dulce sau de frupt, inclusiv tacâmurile, lingurile din lemn și polonicele. Bătrânii spun că în marțea albă este interzisă munca și este indicat consumul de brânză.
Vine vreme de post și închinare. Săptămâni lungi, la adapostul mugurilor abia mijțti, rostind primavara… așadar, să ne luăm inima în dinți și să dereticăm cu luare aminte în camara sufletului și, prin rugaciune și faptă să sădim o floare în fiece ungher al inimii. Mâine vom putea zâmbi și vom fi mai increzători, mai buni, mai frumoși…
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea- postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost rânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului. Totodată, ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul, înainte de începerea activităţii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi.
În primele trei secole, durata şi felul postirii erau diferite
În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfantului Dionisie al Alexandriei, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti; la Ierusalim, în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus în aceeaşi vreme se postea numai patruzeci de zile.
Postul este practicat din cele mai vechi timpuri, ca mijloc de înălţare spirituală. Este prezent în cultura tuturor popoarelor fiind unul din „pilonii” trăirii religioase. Fără post, fără ascultare de Dumnezeu, nu poate fi vorba de depăşirea condiţiei umane. Aşa cum spun învăţăturile sfinte, Însuşi Mântuitorul Hristos se retrage patruzeci de zile în pustie, iar mai apoi recomandă apostolilor postul, ca mijloc de alungare a demonilor, alături de rugăciune. Postul este în primul rând un exerciţiu de voinţă, fiindcă astfel ne dovedim puterea psihică de a renunţa la ceva. A renunţa la ceea ce este nociv, nefolositor şi strâmb dovedeşte putere şi forţă interioară. Suntem atât de ancoraţi în obişnuinţele acestei lumi, încât mentalul nostru nu mai este capabil să renunţe la ceva, să cauze şi să găsească o soluţie atunci când intervine o schimbare. Dependenţele alcătuiesc „boala societăţii noastre moderne”.
Postul adevărat presupune nu numai o stăpânire a instinctelor, ci şi a gândurilor şi a sentimentelor noastre
În Sfintele Mânăstiri era obiceiul ca unii călugări îmbunătăţiţi, în perioada postului să plece în singurătate unde foloseau, în răstimpul acesta, hrană exclusiv vegetariană şi împuţinată. La sfârşitul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii se spune că: „mai frumoşi erau cei hrăniţi cu seminţe, decât cei hrăniţi cu multe desfătări”.
În plan fizic, cea mai mare şi mai multă energie o cheltuim fiecare pentru procurarea hranei şi apoi o alta pentru digerarea ei. Practic, scopul de bază al existenţei a devenit pentru unii din noi hrana. Te întrebi totuşi dacă această energie ar fi îndreptată către un scop mai nobil nu ar fi mult mai bine? În plan spiritual, postul trebuie să ducă neapărat la o disciplinare a fiinţei noastre, a gândurilor şi a sentimentelor noastre. Mentalul este partea fiinţei noastre cel mai greu de controlat. Acolo „roiesc” gândurile care, apoi, coboară în inima noastră, generând sentimentele. Deşi nu se văd şi unele şi altele se simt. Un om încărcat de afecte negative este cu totul altfel decât unul care gândeşte pozitiv, care iubeşte, care răspândeşte pace în jurul său. Postul adevărat presupune nu numai o stăpânire a instinctelor, ci şi a gândurilor şi a sentimentelor noastre. Efortul trebuie îndreptat permanent către alungarea celor negative şi înlocuirea lor cu altele pozitive. Disciplina noastră interioară trebuie să potenţeze postul. Un post adevărat trebuie ţinut şi cu ochii şi cu urechile şi mai ales mereu cu limba. Multe din conflictele cu cei din jurul nostru vin din incapacitatea de a ne stăpâni vorbele, de foarte multe ori tăioase.
Sunt oprite, în acest răstimp, nunţile şi serbarea zilelor onomastice în Păresimi. Odinioară chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp.
Vine dalbă vreme de împărtășit, de vopsit și încondeiat ouă, vine vreme de pricesne și nepieritoare tradiții! Primiți Sărbătoarea cum se cade!
