S-a decis: Doua noi titluri de CETATEAN DE ONOARE la Ploiesti: Prof. Marilena Efimie si Antoaneta Trifu

EMOȚIONANT, MERITAT- Municipiul Ploiești a adăugat în galeria Cetățenilor de Onoare două nume noi: doamnele profesor Antoneta Trifu și Marilena Eftimie.

Reprezentanții Municipiului Ploiești au conferit, marți, în plenul Consiliului Local, titlul “Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești” doamnelor prof. Marilena Eftimie și Antoneta Trifu, pentru contribuția deosebită adusă de-a lungul carierei la îmbogățirea zestrei culturale a orașului nostru și formării personalităților copiilor și tinerilor ploieșteni.

Doamnele profesor Antoneta Trifu și Marilena Eftimie sunt asociate, prin natura activității desfășurate, cu copiii din orașul nostru, începând cu cei mai mici și până la cei care, nevrând parcă să se desprindă din minunata lume a copilăriei pășesc, ușor, în adolescență.

Dansul și teatrul sunt cele două lumi magice în care aceste adevărate maestre au însoțit și îndrumat copiii ploieștenilor de-a lungul a peste jumătate de secol. Mii de copii s-au bucurat, pe întreaga perioadă a cursurilor coordonate de cele două ambițioase și talentate profesoare, de farmecul pe care arta coregrafică și cea dramatică au reușit să le insufle micuților ploieșteni, care le-au considerat, adesea, cea de a doua mamă.

”Copilăria inundă bătrânul bulevard” și ”Festivalul teatrelor de revistă pentru copii”, cele două manifestări artistice emblematice care au fost inițiate și care dăinuie, peste timp, grație profesionalismului, dăruirii și tenacității celor două inimoase profesoare, au avut un atât de mare impact în rândul copiilor și, firește, al părinților acestora, încât, indiferent de impedimentele pe care le-au întâmpinat, s-au desfășurat, constant, de-a lungul a peste jumătate de secol.

Profesionalismul cu care au fost organizate și, implicit, valoarea confirmată de  numeroasele premii și titluri câștigate la concursurile naționale și internaționale au fost argumente suficiente pentru ca implicarea administrației locale să fie constantă și necondiționată.

 În plus sunt zeci de generații de copii ce au primit în inimi bucuria de a cunoaște FRUMOSUL, SPIRITUL, prin dans și teatru, prin taină și har… și asta i-a înnobilat, i-a modelat…

În acest context, conferirea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești doamnelor Marilena Eftimie și Antoneta Trifu vine într-un firesc pe care municipalitatea ploieșteană îl consideră onorant și, de asemenea, binemeritat, pentru longeviva și merituoasa activitate artistică desfășurată de cele două doamne profesoare- ARTISTE ÎN TOATĂ PUTEREA CUVÂNTULUI.