𝐑â𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐑𝐨𝐳𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐚̆𝐥𝐝𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬̧𝐚𝐧𝐮, 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐚̆𝐥𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐚, 𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚̆𝐫𝐞𝐢 „𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̧𝐭𝐢“ 𝐭̧𝐞𝐬𝐮𝐭𝐞 𝐥𝐞 𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐦 𝐢̂𝐧 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐞 𝐬̧𝐢 𝐚𝐦𝐛𝐚𝐬𝐚𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚.
Un Om, un Artist, o păstrătoare de tainic meșteșug. Cu har, cu zestre, cu neosteneală…
𝐴𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑎̆ 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑢 𝑖̂𝑛 𝑡̧𝑎𝑟𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢-𝑖 𝑝𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑎𝑚𝑝𝑟𝑒𝑛𝑡𝑎. 𝐿𝑎 𝑓𝑒𝑙 𝑠̧𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑠𝑒𝑑𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑝𝑙𝑜𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑛𝑡̧𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟. 𝑉𝑜𝑟𝑏𝑖𝑚 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑡̧𝑒𝑠𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑅𝑜𝑧𝑖𝑐𝑎̆𝑖 𝑀𝑎̆𝑙𝑑𝑎̆𝑟𝑎𝑠̧𝑎𝑛𝑢 𝑑𝑖𝑛 𝑉𝑎̆𝑙𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑀𝑢𝑛𝑡𝑒. 𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑑𝑒𝑐𝑒𝑛𝑖𝑖, 𝑙𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑡̧𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠̧𝑖 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑎𝑡𝑎𝑙𝑒, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑡̧𝑒𝑠𝑒 𝑙𝑎 𝑔ℎ𝑒𝑟𝑔ℎ𝑒𝑓𝑢𝑙 𝑣𝑒𝑟𝑡𝑖𝑐𝑎𝑙. 𝐹𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒𝑚𝑛 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒, 𝑐𝑜𝑣𝑜𝑟, 𝑓𝑎𝑡̧𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑛𝑎̆, 𝑐𝑎𝑟𝑝𝑒𝑡𝑎̆ 𝑒𝑡𝑐. 𝑠𝑒 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑟𝑜𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑎̆, 𝑡𝑒ℎ𝑛𝑖𝑐𝑎̆, 𝑎𝑢𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑑𝑎𝑟, 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑙𝑒𝑠, 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 „𝑚𝑢𝑛𝑡𝑒“ 𝑑𝑒 𝑡𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡.
O persoană comunicativă, dinamică, Rozica Măldărăşanu (61 de ani), nu trece neoservată la târgurile sau expoziţiile meşterilor populari. Cu un talent nativ, dar şi cultivat, prin tehnicile „furate“ de la bunica sa, minunata meșteră a ştiut dintotdeauna că drumul îi este unul în domeniul artistic, dra nu oricum, și țesând cu har TRADIȚIA…
Cu un simţ cromatic deosebit, dar şi cu talent la desen, cu o copilărie trăită în mediul rural, din care şi-a întipărit în minte tablourile câmpurilor cu flori, ale icoanelor din colţurile odăilor sau ale dealurilor acoperite de zăpadă, s-a îndreptat către Şcoala Populară de Arte pentru a-şi perfecţiona tehnicile. Şi-a început cariera la un atelier de covoare ca desenator-creator, iar după Revoluţie şi-a deschis propria afacere în domeniu.
Din 1992, au început exporturile către Franţa, Anglia şi alte state ale Europei, iar făbricuţa sa de covoare a devenit loc de muncă, până în anii 2000, pentru 150 de ţesătoare. Acum, interesul nu mai este acelaşi, motiv pentru care a mai rămas doar cu 20 de angajate. Lucrează mult pentru străini. Dacă la noi, tot mai există urmă de tradiţie şi meşteşug, în multe dintre celelalte state, elementele acestea de identitate au devenit…istorie.
Pentru tinerele creatoare din zonă, şi nu numai, ea însăşi este mentor, predându-le tot ce ştie, cu dorinţa ca, într-o zi, la concursurile de profil unde participă artişti din toată lumea, ucenicele sale să fie înaintea sa, pe podium.
Pe unele dintre creaţiile care i-au adus premii, Rozica Măldăraşanu le-a visat. Îşi aminteşte, spre exemplu, de tema concursului de la Geneva, unde a obţinut locul al III-lea, cu o ţesătură pe care a modelat doi copaci. I-a reprodus aşa cum i-a visat.
Macii, spicele, albăstrelele, florile-de-colţ, trandafirii şi toate florile câmpului au nevoie de săptămâni întregi de lucru pentru a „înflori“ pe lucrările Rozicăi Măldărăşanu. Pe lângă gherhef, foloseşte şi alte tehnici pentru a-şi finisa operele. Şi să nu vă gândiţi că odată ce-şi vede gata lucrul s-a aşezat şi liniştea. Nu! Mulţumirea i se aşterne abia atunci când îşi vede clienţii fericiţi. Pentru că atunci are împăcarea că acel om, care-i răsplăteşte munca, i-o şi înţelege şi o primeşte cu aceeaşi bucurie pe care ea a investit-o în sutele de ore de migală.
Mulţi îi admiră lucrările, dar dau înapoi când află preţurile. Îi înţelege, fiecare îşi are propriile calcule, dar nici nu-şi poate subestima munca. Lâna şi mătasea şi le procură din afară. Din păcate, în ţară, fie nu se găsesc, fie calitatea nu este cea pe care Rozica Măldărăşanu şi-o doreşte. Iar de la calitate nu face rabat!
Într-ale creaţiei este moştenită şi de fiica sa. Chiar dacă Rozica Măldărăşanu îi croise alt drum, avea să se convingă că aşchia nu sare departe de trunchi. „După ce şi-a luat diploma de economist, mi-a dat-o ca să fac ce vreau eu cu ea, iar ea şi-a urmat visul. Are în Ploieşti un atelier de croitorie şi creează nişte ţinute spectaculoase“, ne-a mărturisit Rozica, încântată, pe de-o parte, că fiica sa a avut puterea să-şi impună punctul de vedere.
Pe cea care ţese poveştile în stilu-i propriu, fiind punte între vechi şi nou, între tradiţie şi modernitate, între românii de aici şi cei din diaspora, o găsiţi fie la Văleni, fie la expoziţii, târguri, fie pe la concursuri internaţionale sau pe reţelele de socializare.
E-a-noastră, din Prahova. O poveste țesută-n ițe de tezaur moștenit, iubit, respectat…
