Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat azi că indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor opoziţiei care nu au participat la aceste reuniuni vor fi tăiate, decizia fiind luată ieri în Biroul Permanent al Camerei.
Anastase a precizat că indemnizaţiile parlamentarilor opoziţiei vor fi tăiate chiar dacă aceştia au semnat condica de prezenţă, dar nu au participat la şedinţa de plen în care s-a votat.
