ROADPOL – SPEED, în desfășurare în Prahova! 3 victime omorâte de viteza excesivă, pe drumurile județului, în ultimele 3 luni

În perioada 7 – 13 aprilie a.c, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova vor desfășura, în întreg județul, acțiuni în cadrul operațiunii SPEED, organizată la nivel european de către Organizația Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), „pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de viteza excesivă și pentru verificarea respectării regimului legal de viteză”, precizează reprezentanții IPJ Prahova.

Totodată, în ziua de 9 aprilie 2025, în intervalul orar 00:00 – 24:00, va avea loc operațiunea „Speed Marathon”, eveniment în cadrul căruia echipajele de poliție rutieră vor acționa intens în teren pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care depășesc limitele legale de viteză.

„Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii prahoveni vor utiliza toate echipamentele de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei din dotare – inclusiv radarele mobile și dispozitivele radar de tip pistol, care vor fi amplasate pe drumurile naționale, județene și comunale din județ. De asemenea, acțiunile vor fi desfășurate atât în mediul urban, cât și în mediul rural, cu scopul de a descuraja comportamentele agresive în trafic”.

Oamenii legii evidențiază în acest context câteva cifre care merită luate în seamă: la nivelul județului Prahova, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, viteza neregulamentară a fost cauza a 5 accidente rutiere, soldate cu 3 persoane decedate și 2 grav rănite, ceea ce reprezintă 26,30 % din totalul accidentelor rutiere grave.

În județul Prahova, polițiștii vor acționa și cu sprijinul sistemului E-SIGUR, prin care traficul este monitorizat cu radare de tip TruCAM II, montate pe trepied, în afara părții carosabile, în zonele cu risc rutier. Înregistrările sunt analizate ulterior, iar abaterile sunt sancționate conform legii, fără a fi necesară oprirea în trafic, procesul-verbal fiind comunicat la domiciliul conducătorului auto.

Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic:

– să respecte regimul legal de viteză stabilit pentru fiecare sector de drum;

-să adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere;

– să manifeste prudență în trafic și să acorde prioritate pietonilor;

– iar pietonilor, să traverseze regulamentar, pe marcajele semnalizate, doar la culoarea verde a semaforului și să nu pună în pericol siguranța rutieră.