Petrolul Ploiești a obținut un rezultat important vineri seara, în deplasare, încheind la egalitate, 1-1, confruntarea cu Rapid București, din etapa a 26-a a Superliga României.
După o primă repriză echilibrată, fără goluri, ploieștenii au reușit să deschidă scorul în minutul 72, prin Papp, care a reluat cu capul la un corner. Bucuria oaspeților a fost însă de scurtă durată, Pașcanu restabilind egalitatea pentru Rapid, trei minute mai târziu, tot în urma unei lovituri de la colț.
Finalul partidei a fost tensionat, cu intervenții decisive ale portarului Bălbărău și cu eliminarea lui Marco Dulca, în prelungiri, după două cartonașe galbene. Scorul a rămas însă neschimbat, iar Petrolul pleacă din Giulești cu un punct prețios.
În clasament, Rapid rămâne pe locul secund, cu 49 de puncte, ratând șansa de a urca pe primul loc, în timp ce Petrolul ocupă poziția a 12-a, cu 25 de puncte.
RAPID: Iliev – Cr. Manea, Paşcanu, Leo Bolgado, R. Sălceanu (Borza 46) – Grameni, K. Keita (Hromada 59), Moruţan (T. Christensen 59) – Jambor (Alex Dobre 46), Petrila, Daniel Paraschiv (Koljic 70). Antrenor: Constantin Gâlcă
PETROLUL: Bălbărău – Roche (Prce 28), Papp, Guilherme Soares – Ricardinho (Hanca 79), Boţogan (David Paraschiv 78), Jyry, A. Dumitrescu – V. Gheorghe (M. Dulca 62), Chică-Roşă (Grozav 62), Dongmo. Antrenor: Eugean Neagoe
Cartonaşe galbene: Sălceanu 30 / Dongmo 17, Roche 19, Jyry 63, Prce 80, M. Dulca 90+3
Arbitri: Marian Barbu – George Neacşu, Alexandru Vodă. Rezervă: George Găman. Arbitri VAR: Kovacs Szabolcs și Cristina Trandafir.
Sursa foto: Facebook FC Petrolul

